Iadul alb.

Iarna pe ulita.
Neah, nu voi fi siropoasa. Nu astazi. Iarna asta grea care intreaga Romanie a indurat-o si multi abia o asteptau, asteptau sa vada ei zapada aia alba cum se asterne in Bucurestiul nostru frumos, in Bucurestiul nostru care acum este plin de zapada fleoscaita si nametii aia albi, extraordinari acum reprezinta un pericol pentru toata lumea.
Iadul alb il numesc eu. Urasc cel mai tare anotimpul asta. E geros, trebuie sa umblii infofolit, trebuie sa ai grija ce iti pui in picioare, altfel risti sa cazi si sa iti rupi o mana, un picior. Si cel mai dragut este pe dedesubtul zapezii este gheata!
E drept, suntem norocosi ca noi avem cele patru anotimpuri, caci sunt alti oameni in alte tari care pentru a vedea un fulg de nea, trebuie sa calatoreasca intr-o alta tara.
Dar nu va bucurati prea tare de zapada noastra, de iarna noastra. Caci odata cu soarele, vor aparea si inundatiile si va fi dezastru in intreaga tara.
Stirea care m-a uimit si dezgustat totodata, a fost cea in care calatorii CFR, care au fost inzapeziti 72 de ore pe drum, cand au ajuns in sfarsit la destinatie, au primit vestea cum ca ei ar trebui sa plateasca pentru toate serviciile de care au avut parte in cele 72 h. Uimitor.


Dar, traim in Romania si asta ne ocupa tot timpul.

Dor de adolescenta.

Ma gandesc cu dor uneori la vremurile in care timpul nu insemna mare lucru. Imi amintesc nu neaparat cu drag, de scoala generala, liceu. Cat de simple erau lucrurile. Nu aveai prea multe ganduri, prea mult stres, prea multe batai de cap.
Imi amintesc acum, cat de mult imi doream sa treaca perioada aceea. Cat de mult imi doream sa ma maturizez si sa intru in randul "oamenilor mari". Acum parca as da timpul inapoi. Si nu pentru ca au fost cei mai frumosi ani, pentru ca n-au fost, ci pentru ca acum realizez ce inseamna a fi "om mare". Ce mult trebuie sa te zbati ca sa realizezi ceva in viata asta, pentru a deveni cineva, pentru a te face remarcat, pentru a avea minimul de confort si cel putin un nivel de trai mediu.
Nu am crezut ca mai voi "auzi" zicand asa vreodata. Cand eram in liceu ziceam ca niciodata nu imi va parea rau despre vremea trecuta. Dar iata-ma. Si inca cat mi-as dori sa fiu un om fara griji si preocupari materiale.
Si ma uit pe strada, ma uit la copii. Nu se mai joaca cum o faceam noi odata, nu mai au preocuparile care au fost. Acum incepand cu varsta de 10 ani (daca nu mai devreme)vorbesc despre sex, prieteni, iubiti, intalniri. 

Fiti copiii de altadata. Nu lasati ca anii sa va incetoseze gandirea si preocuparile. Zambiti. Fiti fericiti. Fiti optimisti si pastrati-va copilul din voi in suflet, chiar daca anii trec.



Copiii nu mai vor sa fie ce sunt, adulti vor sa fie ce-au fost.

De jur imprejur.

A crezut cineva vreodata ca nu mai rezista presiunilor asupra carora este supus? Sa fie stresat din toate partile, sa fie bombardat cu informatii inutile, sa fie sacait si zapacit de rautatile si ignorantele celor din jur?

Ma uit in jurul meu si pe zi ce trece raman stupefiata. Oameni pe care ii credeam ca sunt prieteni, se dovedesc a fi dusmani, oameni care devin rai peste noapte ( sau pur si simplu isi arata adevarata fata cu intarziere ), oameni care nu mai cunosc “luminita de la capatul tunelului”, barbati care cad in depresii si femei care ajung sa practice o meserie veche.

A crezut cineva vreodata ca lumea ar putea fi mai buna, daca nu ne-am mai uita in ograda altuia? Daca ne-am bucura fiecare de micile insemnatati?

Ma uit in jur si vad in Romania dramaturgie, tragedie, esecuri si multi alti factori negativi, care de fapt ne definesc.

Noi intotdeauna am fost mai dramatici, am avut acea doza de nebunie si suntem necizelati,  noi chiar daca iesim in strada, sa facem o un protest, o manifestatie, ajungem sa o incheiem cu o hora si un cantec din folclor. NU e normal. Noi nu stim sa ne exprimam dorintele. Noi stim doar sa fim de rasul lumii. Noi nu traim in democratie, suntem inca condusi de comunism, si cand spun asta, nu ma refer la conducerile din Parlament, Guvern samd, cat ma refer ca atunci cand Ceausescu a fost la putere, cand a indoctrinat oamenii, i-a indoctrinat pe viata. Oamenii de rand sunt inca cu o gandire comunista. De aici nemultumirile, neplacerile si rautatile. Devine genetic.

Si de ce dramatici?  Avem tendinta sa credem intotdeauna c ace se intampla la noi e cel mai rau. Avem tendinta de a exagera, avem tendinta de a crea conflicte puternice si complexe, in care romanul imbina tragedia cu elemente comice.

Si ma uit de jur imprejur, si ma-ntreb… Oare cand ne revenim? Ca societate, noi ca oameni, cu tipurile noastre inselatoare de a fi, cand o sa putem face si sa fim ceea ce dorim cu adevarat?

Astept cu nerabdare ziua in care nu imi va mai fi sila sa ma uit in jurul meu.

Un vis implinit sau cosmar in devenire?!

Oare sa fie adevarat? Visul multor romani sa fie implinit astazi? Mai bine zis, una din marile dorinte ale romanilor sa se indeplineasca, intr-o zi de iarna?  Iata cum reusim noi, sa iesim iarasi in fata tuturor altor tari, notand o alta fila din istoria noastra.

In aceasta dimineata cu o vreme parca suparata, Prim-Ministrul Romaniei, Emil Boc, isi declara demisia “pentru a detensiona situatia sociala si politica din tara”. Dupa o intalnire nocturna, alaturi de “taticul” nostru, Traian Basescu, s-a tras linie.

Sa fie asta din cauza manifestatiilor din ultima luna ? Sa fie asta raspunsul protestelor? S-a incercat in prima faza sa se elimine oameni din Guvern, care nu iesisera o singura data in fata.  Ca o demonstratie cum ca romanii sunt “auziti” si se iau masuri, pentru popor. Asa este eliminat Ministrul de Externe, Baconschi. Un chip nevinovat la prima impresie. ( Tin sa specific ca totul este doar in opinia mea ).

Ok. Dar Traian Basescu nu este cu demisia scrisa. Guvernul a fost doborat, dar pe cine vom pune la putere?

Pe toate posturile de televiziune, valva mare, agitatie cu demisia celui in vina, speculatii, imagini “in direct” de la Guvern, internetul este plin de informatii si scandeaza demisia acestuia.

 Romanii intai taie si spanzura, si apoi suporta consecintele. Daca Basescu demisioneaza, in locul lui, pe cine vom aduce?

Macar sa spunem “sar’na” ca noi nu am ajuns o tara falimentara, ca la noi au fost capete care sa gandeasca si sa calculeze posibilele esecuri. S-au taiat salarii, pensii, s-au marit preturi. Toata lumea trebuie sa faca un sacrificiu pentru supravietuire.

Nici opozitia nu este mai breaza. In urma cu o saptamana (cu aproximatie), cei de la PSD au dat o declaratie, in care spuneau ca nici ei de-ar fi fost la putere nu ar fi putut face mai multe pentru popor, sa ajute Romania sa iasa din criza.

Romanul trebuie sa intelega, ca aceasta recesiune nu a fost una voita, ca nu a pornit de la noi, iar indiferent de cine ar fi fost la putere, s-ar fi gasit vinovat pentru situatia tarii. Fie ca ar fi fost Traian Basescu, Crin Antonescu sau Victor Ponta.

Dincolo de moarte.

Lunile ce au trecut, au fost agitate. Proiecte, referete, examene, scoala de soferi. Totul ma tinea captiva si "vie". Pana zilele trecute. M-am trezit intr-o dimineata si am constientizat ca pur si simplu nu mai am nimic de facut, grijile mele cele mai mari trecusera. Si ce ramanea de facut? Am luat-o la galop si mi-am cautat de lucru. M-am oprit la prima librarie si mi-am achizitionat doua carti. Carti de psihologie, care te ajuta in evolutia spirituala si sa intelegi anumite lucruri care sunt in neputinta omului de rand.

Prima carte despre pe care am inceput sa o citesc se numeste "Dincolo de moarte", scrisa de Peter Novak.

Care este ideea principala a ei? Dezvaluie misterele sufletului si dualitatea lui, felul in care sufletul si spiritul dupa moarte se impart in doua directii: sufletul se reincarneaza, iar spiritul porneste in cautarea linistii. Ne face sa intelegem ca acei oameni care cred in reincarnare si acei oameni care cred in Rai sau Iad, sunt ceea ce ii defineste, si incotro se indreapta sufletul lor dupa moarte.
Si pana la urma de unde putem sti cu exactitate acest lucru? Nimeni nu se intoarce dupa moarte, sa ne poata spuna daca teoriile expuse, sunt si reale.
Exista teorii care in functie de abilitatile intelectuale si intelegere, se poate spune ca este sau nu la prima viata. Si iarasi ma intreb, si va intreb si pe voi, poate sa dovedeasca cineva care este realitatea?
Fiecare isi doreste sa creada ca dupa moarte este bine, ca sufletul nostru se reincarneaza sau merge in Rai. Dar ce este Raiul??
In opinia mea, Raiul nu este gradina aceea cu flori, cum plutim noi printre norisori. Nu. In opinia mea, esti fericit, esti implinit si cred ca ajungi intr-o alta forma, printre oamenii pe care i-ai iubit, in locurile care au insemnatate pentru tine, si mai cred ca acolo ajungi doar dupa ce ti-ai indeplinit misiunea pe Pamant. SI mai cred ca fiecare om are misiunea lui, si se va reincarna pana cand si-o va duce la bun sfarsit. Cand si-o va duce la bun sfarsit, isi va gasi linistea.

Dumnezeu ne-a lasat cu un scop pe Pamant.

Revenirea.

Revin cu scrierile mele, dupa o lunga perioada de absentare. Revin cu noi idei, teorii, trairi si povestiri, intr-un an nou. Am absentat motivat, nu pentru ca dorinta nu ar fi fost mare, si nu mi-as fi dorit sa imi astern gandurile in fiecare zi.

Trecand la lucruri cu adevarat interesante, asta-seara am fost la o piesa de teatru. O piesa de teatru in regia lui Radu Beligan, avandu-l in personaj principal pe acesta. Piesa se numeste "Egoistul", si se joaca la TNB.

Am ramas puternic impresionata de prestatia actorului Radu Beligan. Un om la varsta de 94 de ani, un actor maret al Romaniei, a avut o prestanta care m-a lasat umila, un spectator uimit de puterea lui de munca. La o asemenea varsta, oamenii sunt pensionati, si nu duc mai mult decat grijile casei. Dar nu si el; dependent de locul in care si-a trait mare parte a vietii, si totodata de vuietele aplauzelor. Ma uitam la el, si la un moment dat simteam ca aveam un nod in gat. Chiar daca avea nevoie de notite, pentru a-si aminti replicile, care pana la urma nici nu mai conteaza, caci putini din sala si-au dat seama ca el de-a dreptul le citea, ( sa nu fim rai, si sa fim umani, trecerea anilor nu iarta pe nimeni ) sau putini ii auzeau pe cei de dupa copertina ca suflau replicile sau ca abia putea sa stea in picioare, dar asta a fost visul lui, pe care si-l duce la indeplinire pana in ultimul moment... Sa fie un om grandios, maret, care sa lase o istorie in urma lui.

De-a dreptul emotionant finalul, cu aplauze, flori si multa voiosie, dupa o piesa pe cinste. Cum el parca nu isi dorea sa paraseasca scena, si s-a intors de doua ori pentru a reauzi aplauzele. Proptit de perete, trimitea sarutari spectatorilor lui si era vizibil emotionat.

Ce inseamna sa fi un om cu valoare! Sa fi om! Sa fi demn! Sa fi mandru de realizarile tale!

Poate o-i fi eu sensibila, poate privesc dintr-o perspectiva diferita, poate pur si simplu apreciez adevaratele valori ale tarii noastre. Cert este, am ramas si voi ramane puternic impresionata de el, de marele actor Radu Beligan.