Zi de zi intalnim oameni de toate religiile, cu o credinta sau fara si ne confruntam cu probleme mai mult sau mai putin existentiale. Primul gand existent atunci cand dai de necaz, cand ai o zi mai proasta, cand ai o nereusita, cand "raul" ti se intampla "tocmai tie", se indreapta catre Dumnezeu. Si ajungi sa te intrebi: "De ce Doamne eu? Cu ce am gresit?" sau "Ajuta-ma Doamne" sunt putinele dintre multele alte exemple existente si auzite chiar si de la oameni care se considera atei, fara o credinta. Si pana la urma, Dumnezeu exisa? Avem o dovada concreta? Exista tot felul de asa-zise dovezi, care apar in parcursul anilor, dar sunt reale? Nu pot fi doar niste alte coli scrise in nevoia oamenilor? Pentru ca oamenii au nevoie sa creada intr-o forta superioara existenta, au nevoie sa nu se simta singuri pe acest Pamant?! Dintotdeauna au aparut tot felul de versiuni ale scrierilor: Vechiul Testament, Noul Testament, Biblia, Biblia pentru copii samd. De ce difera de la una la alta? De ce nu exista una pentru toata lumea? Se fac adaptari dupa faptele Lui Dumnezeu?
Si daca Dumnezeu exista si Biserica este lacasul Sau, casa Sa si cu totii suntem dupa chipul si asemanarea Lui, atunci exista mai multi zei pentru fiecare religie sau nationalitate in parte cu casa si porunca Lui ? N-ar trebui sa fie Dumnezeul nostru sa fie al tuturor? Sa fie El Tatal cel care ne-a dat viata din pamant, unde in pamant ne intoarcem?
In cele zece porunci cu care Biblia ne intampina in incipientul ei, exista doua porunci care pentru mine personal imi pun la indoiala nevoia de a ma ruga sau a ma inchina in fata unor icoane.
Ele suna cam asa:
Porunca numarul unu:" Eu sunt Domnul Dumnezeul Tau; sa nu ai alti dumnezei afara de Mine. ";
si porunca numarul doi:" Sa nu-ti faci chip cioplit, nici alta asemanare, nici sa te inchini lor.".
Daca Dumnezeu a dat poruncile astea, omenirea face tocmai pe dos! Noi facem icoane, noi pictam intreaga Biserica si ne rugam la ele.
Nu este nevoie sa fii intr-o Biserica sa fii cu gandul la El, nu este nevoie sa te inchini cand treci prin fata unei biserici, atat timp cat sufletul si gandul ti-e curat si atunci cand ai nevoie te duci cu gandul la El. Atat timp cat iti aduci aminte sa dai, nu numai sa iei, sa multumesti si sa iti ceri iertare pentru pacatele tale.
Cu adevarat oamenii au nevoie sa creada intr-o forta superioara. Au nevoie sa creada ca cineva acolo sus nu doarme niciodata si ne are in paza. Nu este nevoie sa vezi ca sa poti crede. Credinta in Dumnezeu nu aduce decat bine, pentru ca asa oamenii au frica fata de El si nu exista harababura la orice pas, nu ne omoram si avem grija la poruncile date si asta nu pentru ca suntem ascultatori, cat pentru teama de viata de apoi.
Daca cred in Dumnzeu si nu exista, n-am pierdut nimic, daca nu cred in Dumnezeu si El exista am pierdut totul!
Sunt incepator in cunoasterea lui Dumnezeu dar mi-a placut ce ai scris :) In ceea ce priveste icoane, sa citez pe un prieten:
RăspundețiȘtergere"nchinarea sincera la oasele sfantului X, Y sau la icoana/statuia/giulgiul (chiar si daca nu e giulgiul autentic) lui Iisus este o expresie a admiratiei/iubirii/devotiunii unui credincios fata de respectiva personalitate. din cauza ca in momentul venerarii ei chiar simt ceva fata de personalitatea respectiva ii face ca sa o vada in constiinta lor la momentul venerarii. si daca Iisus/Sfantul Pavel etc e acolo sa-i vada atunci ce-l impiedica sa fie impresionati de atitudinea lor crestineasca si sa-i indeplineasca dornita Z?"
E bine ca te interesezi, treptat vei gasi totul... :)
Legat de motto-ul de la sfarsit. Daca crezi in Dumnezeu si nu exista inseamna ca te lasi manipulat. Oare Blaise Pascal s-a gandit la asta ?
RăspundețiȘtergereMotto-ul sau mai bine zis citatul este al lui Dostoievski si nu se gandeste la manipulare, cat este un citat spiritual, de aceea continuarea lui este "traieste ca si cand ar exista".
RăspundețiȘtergereAh, scuze. My bad. Traiam cu impresia ca este al lui Pascal. Dar totusi, e ok sa nu cercetezi ?
RăspundețiȘtergereCe anume sa cercetez? Expliciteaza-te. Eu nu scriu pentru a-mi oferi mie un raspuns.
RăspundețiȘtergereZiceam asa. Daca toata chestia asta cu Dumnezeu este o mare manipulare atunci nu prea mai are sens citatul.
RăspundețiȘtergereTocmai la asta se refera citatul :|
RăspundețiȘtergereDaca tu crezi in Dumnezeu (nu neaparat in sensul sa mergi la biserica constant, dar crezi in El) si totul era defapt o forma de manipulare, nu ai pierdut nimic!
In schimb daca te-ai inselat, ai pierdut totul.
Se refera strict la spiritualitatea interioara, nu la tinut post/mers la biserica/cine stie ce alt obicei :)
"Daca tu crezi in Dumnezeu (nu neaparat in sensul sa mergi la biserica constant, dar crezi in El) si totul era defapt o forma de manipulare, nu ai pierdut nimic!" Din punctul meu de vedere esti fraier ca te lasi manipulat (nu ma refer la tine ci in general). Eu cred de fapt ca ti-e frica ! Ti-e frica sa nu te duci catre "eternal pit of fire" si d-asta zici: "mai bine cred si ma insel, decat sa ma duc la dracu daca nu cred"
RăspundețiȘtergereIti explic un citat si tu ma faci fraier :)) Sau ca sa nu ai impresia ca ti-am omis paranteza, ma faci fricos, din acelasi motiv; tu cel ce nu vrea sa i se afle numele :))
RăspundețiȘtergereEra vorba de un mod de a gandi, dar nu poti vedea lumea pe ambele fete cu un singur ochi :)
Ok, fie ca tine.
RăspundețiȘtergere"A-ţi fi frică înseamnă că iubeşti viaţa"-Paulo Coelho. Frica este un mecanism de supravieţuire, benefic si necesar, zic eu...
RăspundețiȘtergereA-ti fi frica insemana ca esti uman. Nu inseamna ca esti manipulat. Este normal sa iti doresti bine si nu rau.
RăspundețiȘtergereDiscutia degenereaza :) ""A-ţi fi frică înseamnă că iubeşti viaţa"-Paulo Coelho. Frica este un mecanism de supravieţuire, benefic si necesar, zic eu... "... Eu vorbeam de frica de Iad. Deci nu mai e vorba de supravietuire. Ti-e frica sa nu arzi in Iad daca nu crezi in Dumnezeu.
RăspundețiȘtergereSi ca sa mai destindem putin atmosfera si pentru a linisti spiritele fricoase (just kidding) va propun urmatorul material: http://www.youtube.com/watch?v=MeSSwKffj9o
Fiecare om are dreptul la o parere si aleg ca parerea mea sa fie ca frica e buna. Nimeni nu vrea sa arda in Iad, cand se poate sa zbori in Rai. ;)
RăspundețiȘtergereSi inca ceva, tu esti genul ala de care am scris in articol, care nu se incredere in Dumnzeu, dar cum dai de dracu, nu stii cum sa il cauti mai repede. :)
RăspundețiȘtergereBigBlackEyes, cum ti-a placut George Carlin ?
RăspundețiȘtergereCat despre cand si cum il caut eu pe Dumnezeu, iti pot spune ca l-am cautat, am citit si Biblia, am crezut ca exista, dar intre timp mi-a venit mintea la cap. Fiecare are parerea lui, dupa cum bine ai zis. Eu aleg sa rationez.